Viața lui Antonio Vivaldi
Acesta s-a născut pe data de 4 martie 1678, în Veneția, Republica Veneția.
Acesta a decedat pe data de 28 iulie 1741, la Viena, Imperiul Habsburgic.

Antonio Lucio Vivaldi a fost un compozitor italian, de profesie preot catolic. Este considerat drept cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical venețian. A murit ca urmare a unei îmbolnăviri subite și a fost înmormântat în cimitirul din dreptul Porții Carintiei, din Viena, pe locul în care se află în prezent clădirea centrală a Universității Tehnice din Viena. S-a născut în urma mariajului dintre Giovanni Battista Vivaldi, violonist în orchestra Domului San Marco, și a Camillei Calicchio.
Atins de o maladie cronică despre care se presupune că era astm, Vivaldi s-a îndepărtat încetul cu încetul de îndatoririle sale ecleziastice începând din anul 1703, iar din acel moment a putut să se consacre compoziției și învățământului.
Numit profesor (instructor) de vioară la Ospedale della Pietà, în pofida unor întreruperi, uneori foarte lungi (mai mult de doi ani la Mantova, între 1718 și 1720), Vivaldi avea să rămână fidel acestei funcții până în 1740.
În ciuda sănătății precare, a început să călătorească din ce în ce mai mult ca virtuoz și compozitor la Roma, în 1722 și 1724, unde a cântat în fața Papei; probabil la Dresda și în Darmstadt; cu siguranță la Amsterdam, unde a fost publicată cea mai importantă parte a creației sale; la Florența, Praga și la Viena, unde a murit, uitat de prieteni și rude.
La Ospedale della Pietà, a instruit și dirijat orchestra de fete a Instituției (devenită celebră în întreaga Europă) și a compus intens pentru concertele publice pe care așezământul le oferea duminica.
Acestor ocupații, deja solicitante pentru un om care se plângea fără încetare de sănătatea sa șubredă, din 1713 i s-a adăugat o debordantă activitate de impresar și de compozitor de opere, domenii în care a căpătat o autoritate suficient de mare pentru a provoca rivalități tenace, concretizate chiar într-un pamflet redactat de Benedetto Marcello.
- Full access to our public library
- Save favorite books
- Interact with authors
Viața lui Antonio Vivaldi
Acesta s-a născut pe data de 4 martie 1678, în Veneția, Republica Veneția.
Acesta a decedat pe data de 28 iulie 1741, la Viena, Imperiul Habsburgic.

Antonio Lucio Vivaldi a fost un compozitor italian, de profesie preot catolic. Este considerat drept cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical venețian. A murit ca urmare a unei îmbolnăviri subite și a fost înmormântat în cimitirul din dreptul Porții Carintiei, din Viena, pe locul în care se află în prezent clădirea centrală a Universității Tehnice din Viena. S-a născut în urma mariajului dintre Giovanni Battista Vivaldi, violonist în orchestra Domului San Marco, și a Camillei Calicchio.
Atins de o maladie cronică despre care se presupune că era astm, Vivaldi s-a îndepărtat încetul cu încetul de îndatoririle sale ecleziastice începând din anul 1703, iar din acel moment a putut să se consacre compoziției și învățământului.
Numit profesor (instructor) de vioară la Ospedale della Pietà, în pofida unor întreruperi, uneori foarte lungi (mai mult de doi ani la Mantova, între 1718 și 1720), Vivaldi avea să rămână fidel acestei funcții până în 1740.
În ciuda sănătății precare, a început să călătorească din ce în ce mai mult ca virtuoz și compozitor la Roma, în 1722 și 1724, unde a cântat în fața Papei; probabil la Dresda și în Darmstadt; cu siguranță la Amsterdam, unde a fost publicată cea mai importantă parte a creației sale; la Florența, Praga și la Viena, unde a murit, uitat de prieteni și rude.
La Ospedale della Pietà, a instruit și dirijat orchestra de fete a Instituției (devenită celebră în întreaga Europă) și a compus intens pentru concertele publice pe care așezământul le oferea duminica.
- < BEGINNING
- END >
-
DOWNLOAD
-
LIKE
-
COMMENT()
-
SHARE
-
SAVE
-
BUY THIS BOOK
(from $2.99+) -
BUY THIS BOOK
(from $2.99+) - DOWNLOAD
- LIKE
- COMMENT ()
- SHARE
- SAVE
- Report
-
BUY
-
LIKE
-
COMMENT()
-
SHARE
- Excessive Violence
- Harassment
- Offensive Pictures
- Spelling & Grammar Errors
- Unfinished
- Other Problem
COMMENTS
Click 'X' to report any negative comments. Thanks!