Oțetul-este acid acetic diluat în apă (3–5%), cu gust acru, produs prin fermentarea naturală acetică a vinului sau a sucului de mere cu ajutorul bacteriei Mycoderma aceti. Oțetul produs pe cale tradițională conține și alte substanțe precum acidul citric sau acidul tartric.

Cel mai probabil folosirea oțetului în alimentația omenească a început odată cu cea a elaborării și consumului de alcool, omenirea din acele vremuri folosindu-l drept conservant. Prima mărturie a folosirii oțetului în alimentație provine din timpul Imperiului Roman: astfel gastronomul Marcus Gavius Apicius, care trăia în timpul împăratului Tiberiu și care era creatorul primei cărți de bucate ce se cunoaște cu numele De re coquinaria, prezintă rețete culinare în care se folosește oțetul. Este menționat în Biblie, atât în Noul cât și în Vechiul Testament. Apare în scena crucificării. Hipocrate îl menționează ca medicament, în amestec cu ou.

Oțetul alimentar, având de regulă 5 % până la 18 % acid acetic (cu procentajul calculat de obicei în masă) este folosit ca atare fie pentru condimentare, fie pentru conservarea ca murături a legumelor și a altor produse alimentare. Oțetul de masă tinde să fie mai diluat (5% – 8% acid acetic), în timp ce murăturile comercializate folosesc în general soluții mai concentrate.Oțetul de mere este unul din cele mai vechi medicamente cunoscute de umanitate, menționat pentru prima oară din tratate de medicină egiptene, scrise în urmă cu mai bine de trei milenii în urmă. Medicii Greciei antice îl foloseau pe scara largă, acesta regăsindu-se și în scrierile lui Hipocrate. Este folosit și în medicina populară românească. Romanii din zonele de deal și de munte preparau oțetul de mere în fiecare toamnă, folosindu-l apoi pe timpul ierni contra diferitelor boli ori, pur și simplu, pentru menținerea sănătății. Nu este un panaceu.

Oțetul de mere este unul din cele mai vechi medicamente cunoscute de umanitate, menționat pentru prima oară din tratate de medicină egiptene, scrise în urmă cu mai bine de trei milenii în urmă. Medicii Greciei antice îl foloseau pe scara largă, acesta regăsindu-se și în scrierile lui Hipocrate. Este folosit și în medicina populară românească. Romanii din zonele de deal și de munte preparau oțetul de mere în fiecare toamnă, folosindu-l apoi pe timpul ierni contra diferitelor boli ori, pur și simplu, pentru menținerea sănătății. Nu este un panaceu.

Principalele categorii de afecțiuni care răspund pozitiv la administrarea oțetului de mere: reumatism și reumatism degenerativ. Pentru remedierea acestei boli se ia de trei ori pe zi câte o lingură de oțet de mere amestecată cu o linguriță de miere. Cura durează minimum trei luni și are efecte de dezintoxicare a organismului foarte puternice. În plus, anumite substanțe conținute de oțetul de mere au efecte antiinflamatoare articulare și împiedică procesele de îmbătrânire și de degenerare a cartilajelor și epiteliilor.