Mihai Eminescu

Centrul de Excelență în Horticultură și Tehnologii Agricole din Țaul

Carte elaborată de eleva grupei 23-C:

Carauș Fulguța

Cuprins:

1. Sistemul de personaje în poemul ”Luceafărul” 

2. Semnificația numelui 

3.Imaginea prezentată în poem

4. Relația personajului cu alte personaje din lucrare

5. Semnificația general-umană a personajului.

Sistemul de personaje în poemul "Luceafărul"

-- Hyperion are trăsăturile omului de geniu, fiind o ființă superioară care răspunde totuși primelor chemări ale fetei de împărat, de care se îndrăgostește, metamorfozându-se în ,,înger" și ,,demon" !

-- Fata de împărat (Cătălina) simbolizează, deopotrica, vârsta delicată a primelor iubiri, când poate fi tulburată de zburător si de omul comun, căci visul ei de iubire nu este decât criza puberală, o dorință de realizare prin dragoste !

-- Demiurgul (Creatorul) întruchipează absolutul, ideea de materie superior organizată, iar refuzul său dea-l face pe Hyperion muritor exprima imposibilitatea obiectivă că acesta să mai coboare treptele de organizare a materiei universale !

-- Cătălin (Pajul) consecvent în păstrarea condiției sale comune, este celălalt component al perechii în plan uman, iar lecția pe care i-o da Cătălinei este o formă de magie erotică, de inițiere în miracolul iubirii !

În mitologia greacă, Hyperion era un titan, stăpân al soarelui și al lunii. În poemul lui Eminescu, el este un erou romantic, chinuit de o pasiune mistuitoare.

Cuvântul Hyperion înseamna cel ce merge deasupra sau spirit superior (din grecescul hzper hyper = deasupra si eon = timp, spirit).

Tilul este numele celei mai luminoase stele. În termeni alegorici, „Luceafărul” este geniul purtător de lumină, solitar şi neînţeles de omul obişnuit ,comun , incapabil să ajungă la infinitul gândirii.

Semnificația numelui:

Imaginea prezentată în poem:

Tânăr mândru ca înfățișare, el reprezintă însuși visul erotic al unei tinere fete de împărat. Ascultând tremurător chemarea fetei, se întrupează din mare sub forma unui tânăr angelic, cu părul auriu și fața albă ca de ceară. A doua oară se întruchipează din  a chaosului văii, cu o înfățișare demonică cu părul negru și ochii lucind himeric.

Luceafarul-Hyperion este simbolul omului de geniu, caracterizat prin inteligenta , obiectivitate, capacitatea de a se sacrifica pentru atingerea unui ideal, aspirand permanent la cunoastere, dar incapabil de a fi fericit sau de a ferici pe cineva.

În primul tablou al poemului, Luceafărul, la chemarea fetei de împărat, se aruncă din cer în mare și, “luând chipul unui mândru tânăr", a cărui înfățișare aduce cu cea a unui “ tânăr voievod" - cu părul de aur, cu ochi scânteietori, purtând un giulgiu vânăt pe umerii goi și un toiag încununat cu trestii, o invita în palatele lui de margean, din adâncul oceanului.
 

Fata de împărat refuză însă invitația Luceafarului, socotindu-l frumos, “Cum numa-n vis/Un înger se arată", dar străin la vorbă și la port", lucind fără de viață".
Peste ceva timp, în vis, fata îl cheamă din nou, iar Luceafărul apare, de această dată, întrupat din văile haosului, înveșmăntat într-un giulgiu negru și purtănd pe șuvițele negre de păr o coroană ce pare că arde. Tatăl Luceafîrului este de această dată Soarele, iar Noaptea îi este mamă.

 Relația personajului cu alte personaje din lucrare

Luceafărul și Cătălina:

Dragostea lor poate fi vazută ca o atracție a contrariilor, căci Cătălina aspiră spre absolut în timp ce Luceafărul dorește să cunoască concretul.

Gesturile celor doi sunt protocolare pentru că ei aparțin unor lumi total diferite.

Pentru al putea chema lângă ea fata folosește descîntecul: "Cobori în jos Luceafăr blând ..." .

Luceafărul, la chemarea fetei se aruncă în mare și preschimbat într-un tânăr palid, cu părul de aur și ochi scînteietori, purtând un gulgiu vânat, încununat cu trestii apare in fața fetei ca un înger, ca un zeu.

Luceafărul și Demiurgul:

Călătoria Luceafărului prin spațiul cosmic și convorbirea cu Demiurgul. Suntem din nou în planul cosmic cu o atmosferă glacială și cu un limbaj sentențios gnomic.

Demiurgul este rugat să-l ierte de nemurire să-l facă muritor de rînd.

în dialogul cu Demiurgul, Luceafărul însetat de viața obișnuită, de stingere este numit Hyperion. Întocmai că fata de împărat în idila cu Cătălin este numită Cătălina și Luceafărul, în momentul când vrea să devină muritor este înzestrat cu nume.

În discuția dintre cei doi, Demiurgul îi propune, ca pentru a renunța la gândul său de a deveni muritor, trei lucruri: să-l facă cîntăreț încât să asculte toata lumea de cântecul lui, conducator de oști sau ințelept. Demiurgul este dispus să-i dea “pamântu-n lung și marea-n larg / Dar moartea nu se poate”.

Luceafărul este o parte a universului, celui “tot” pe care o reprezenta Demiurgul, iar al rupe din acest sistem ar însemna distrugerea echilibrului universal.

Și atunci ca un ultim argument, Demiurgul îl indeamna pe Hyperion să privească spre pamântul rătăcitor să vadă ce-l așteaptă.

Luceafărul și Cătălin:

Se redă înfiriparea iubirii între Cătălin si Cătălina. Această dragoste este simbolul cu care se stabilește rapid relațiile sentimentale în lumea inferioară. Cătalin apare în antiteza romantică cu Luceafărul: viclean, îndrăzneț și el îi place Cătălinei. Dialogul dintre ei doi este semnificativ pentru  preocupările lor mărunte.

Idila Cătalin – Cătălina surprinde dragostea posibilă, la nivel uman, în limitele aspirației lumii contingentului. Cătălin, pajul cu noroc, este stăpânit titanic de concret și imediat, suțtinând astfel, prin contrast, spațiul absolutului, al lumii superioare reprezentată de Luceafăr.

Între cei doi, persista concurența pentru fata de împărat, adică Cătălina.

Cătălin se află în opozițe cu Luceafărul, deosebindu-se prin origine, prin concepții și prin ceea ce semnifică în planul poemului!