INTERRELAȚII ÎNTRE FUNCȚIILE

DE NUTRIȚIE

Funcțiile de nutriție sunt: hrănirea, circulația, respirația și excreția.

Ele conlucrează pentru a asigura funcționarea organismelor vegetale sau animale.

Organele plantei implicate în realizarea funcției de nutriție sunt: rădăcina, tulpina și frunza

   Plantele absorb din sol seva brută, care este transportată prin vasele lemnoase la frunze unde este transformată, în cloroplaste, în prezența luminii și a dioxidului de carbon, în sevă brută și oxigen.

      Seva brută va fi transportată prin vasele liberiene în toate celelalte organe. Aici în prezența oxigenului, prin respirație substanțele hrănitoare vor fi oxidate rezultând energie,  necesară creșterii, înfloririi, fructificării, etc.

   Substanțele nefolositoare vor fi eliminate prin transpirație și respirație, prin stomate.

   Transpirația este un proces necesar pentru absorbția și conducerea sevei brute în plantă și păstrarea unei cantități optime de apă în plantă.

Dioxidul de carbon eliminat prin respirație va fi folosit de către plantă pentru fotosinteză.

În urma procesului de fotosinteză se produce oxigen.

Oxigenul este necesar respirației plantelor, fiind folosit pentru oxidarea substanțelor hrănitoare produse în urma fotosintezei.

Plantele se hrănesc, își obțin energia, transportă substanțe în tot corpul lor și elimină resturile nefolositoare.

La mamifere și om, hrana este digerată, în sistemul digestiv, fiind transformată în nutrimente (substanțe hrănitoare). Nutrimentele trec în sânge prin pereții vilozităților intestinale (din intestinul subțire) iar resturile nedigerate sunt eliminate prin defecație.

Prin respirație oxigenul din aer ajunge la plămâni iar apoi trece în sânge.

Sângele, pompat de către inimă, transportă substanțele folositoare (nutrimente, oxigen, etc) la toate celulele corpului.

În celule, substanțele hrănitoare sunt oxidate, prin respirație, și transformate în energie, necesară întreținerii vieții.

În urma oxidărilor celulare se produc și substanțe nefolositoare, dioxid de carbon, uree, acid uric , etc dar și căldură.

Dioxidul de carbon trece în sânge și va fi transportat la plămâni, de unde va fi apoi expirat, iar celelalte substanțe nefolositoare vor fi transportate de către sânge la rinichi, de unde vor fi eliminate sub formă de urină.

O mică parte din substanțele nefolositoare se mai elimină, prin piele sub formă de transpirație.

Energia obţinută din respiraţie contribuie la:

-  creşterea şi dezvoltarea organismului – energie utilizată în sinteza substanţelor organice proprii organismului;

- realizarea mişcării – energie transformată în lucru mecanic;

- menţinerea temperaturii constante a corpului – energie transformată în căldură, la animalele homeoterme

   În funcţie de temperatura corpului, deosebim:

- animale poikiloterme – temperatura corpului este variabilă – peşti, amfibieni, reptile;

- animale homeoterme – temperatura corpului este constantă– păsări şi mamifere; 

Pentru păstrarea căldurii corpului, apar adaptări şi comportamente specifice precum:

- corpul acoperit cu păr, blană, pene, strat de grăsime;

- dilatarea sau contracția vaselor de sânge, transpiraţia;

- comportamente pentru încălzirea sau răcorirea corpului