
Renașterea a fost o mișcare culturală care s-a întins pe perioada secolelor XIV-XVI. A debutat în Italia, în perioada Evului Mediu Târziu și ulterior, s-a răspândit în restul Europei. Deși apariția tiparului a accelerat difuzarea ideilor în secolul al XV-lea, schimbările Renașterii nu au fost experimentate uniform de întreaga Europă. Dezvoltarea artei în Renașterea italiană are loc la începutul secolului al XV-lea în Florența.
Leonardo da Vinci, a fost unul dintre cei mai de seamă reprezentanți al Renașterii din perioada de apogeu a acesteia. Spirit universalist: pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist și scriitor. Leonardo da Vinci este considerat adesea cel mai de seamă geniu din întreaga istorie a omenirii.Geniul său creator și spiritul său inventiv și-au pus amprenta asupra epocii, fiind considerat arhetipul omului renascentist. Este considerat unul din marii inovatori ai picturii și unul din cei mai mari pictori din istorie, cu viziune logică și misterioasă asupra lumii.

Leonardo da Vinci s-a născut în data de 15 aprilie 1452 (pe stil vechi - pe stil nou se adaugă încă 9 zile, astfel că după calendarul actual, artistul s-a născut pe data de 23 aprilie, „la ora trei noaptea”, nașterea sa fiind consemnată în jurnalul lui Ser Antonio, bunicul patern. În ciuda renumelui pe care și l-a câștigat, cu precădere în sec.20, în calitate de om de știință și inventator, timp de patru secole după moartea sa, Leonardo da Vinci a rămas în conștiința colectivă drept unul din cei mai mari pictori, deși numărul lucrărilor rămase în urma sa este extrem de redus, în raport cu alți contemporani de-ai săi. Lucrările sale certe, ca și cele atribuite lui au o valoare inestimabilă, iar ultimele care s-au vândut, au atins prețuri fabuloase. Încă din timpul vieții, pe la 1490, Leonardo era descris ca un pictor “divin”, faima sa sporind cu trecerea anilor. Leonardo rămâne în istoria picturii prin câteva lucrări care au fost remarcate încă din timpul vieții sale datorită tehnicii inovatoare, perfecțiunea detaliilor, a celor anatomice în primul rând, apoi se remarcă iluminarea savantă, interesul său pentru fizionomie și pentru modul în care aceasta poate exprima emoții și sentimente, modul în care a utilizat corpul uman pentru compoziții figurative, coloristica inovatoare și subtilitatea gradată a tonurilor.

Prima lucrare realizată de Leonardo da Vinci a fost Botezul lui Hristos, lucrare atribuită lui Verrochio, realizată în colaborare cu acesta. Din aceeași perioadă datează alte două lucrări, amândouă cu titlul Buna Vestire. În lucrarea cea mică, Sfânta Fecioară pleacă ochii și își împreunează mâinile într-un gest care vrea să exprime supunere față de voința Domnului. În a doua lucrare, din contră, Sfânta Fecioară nu este de loc supusă. Tânăra ce o reprezintă, întreruptă din lectură de neașteptatul emisar, pune un deget de-a curmezișul Bibliei, pentru a marca locul în care i-a fost întreruptă lectura, ridicând mâna în semn de surpriză. Tânăra femeie acceptă rolul de mamă a Domnului, nu cu resemnare, ci cu încredere. În această lucrare, Leonardo da Vinci reprezintă dimensiunea umană a Sfintei Fecioare, recunoscând rolul umanității în încarnarea Domnului.
- Full access to our public library
- Save favorite books
- Interact with authors

Renașterea a fost o mișcare culturală care s-a întins pe perioada secolelor XIV-XVI. A debutat în Italia, în perioada Evului Mediu Târziu și ulterior, s-a răspândit în restul Europei. Deși apariția tiparului a accelerat difuzarea ideilor în secolul al XV-lea, schimbările Renașterii nu au fost experimentate uniform de întreaga Europă. Dezvoltarea artei în Renașterea italiană are loc la începutul secolului al XV-lea în Florența.
Leonardo da Vinci, a fost unul dintre cei mai de seamă reprezentanți al Renașterii din perioada de apogeu a acesteia. Spirit universalist: pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist și scriitor. Leonardo da Vinci este considerat adesea cel mai de seamă geniu din întreaga istorie a omenirii.Geniul său creator și spiritul său inventiv și-au pus amprenta asupra epocii, fiind considerat arhetipul omului renascentist. Este considerat unul din marii inovatori ai picturii și unul din cei mai mari pictori din istorie, cu viziune logică și misterioasă asupra lumii.

Leonardo da Vinci s-a născut în data de 15 aprilie 1452 (pe stil vechi - pe stil nou se adaugă încă 9 zile, astfel că după calendarul actual, artistul s-a născut pe data de 23 aprilie, „la ora trei noaptea”, nașterea sa fiind consemnată în jurnalul lui Ser Antonio, bunicul patern. În ciuda renumelui pe care și l-a câștigat, cu precădere în sec.20, în calitate de om de știință și inventator, timp de patru secole după moartea sa, Leonardo da Vinci a rămas în conștiința colectivă drept unul din cei mai mari pictori, deși numărul lucrărilor rămase în urma sa este extrem de redus, în raport cu alți contemporani de-ai săi. Lucrările sale certe, ca și cele atribuite lui au o valoare inestimabilă, iar ultimele care s-au vândut, au atins prețuri fabuloase. Încă din timpul vieții, pe la 1490, Leonardo era descris ca un pictor “divin”, faima sa sporind cu trecerea anilor. Leonardo rămâne în istoria picturii prin câteva lucrări care au fost remarcate încă din timpul vieții sale datorită tehnicii inovatoare, perfecțiunea detaliilor, a celor anatomice în primul rând, apoi se remarcă iluminarea savantă, interesul său pentru fizionomie și pentru modul în care aceasta poate exprima emoții și sentimente, modul în care a utilizat corpul uman pentru compoziții figurative, coloristica inovatoare și subtilitatea gradată a tonurilor.
- < BEGINNING
- END >
-
DOWNLOAD
-
LIKE(1)
-
COMMENT()
-
SHARE
-
SAVE
-
BUY THIS BOOK
(from $2.99+) -
BUY THIS BOOK
(from $2.99+) - DOWNLOAD
- LIKE (1)
- COMMENT ()
- SHARE
- SAVE
- Report
-
BUY
-
LIKE(1)
-
COMMENT()
-
SHARE
- Excessive Violence
- Harassment
- Offensive Pictures
- Spelling & Grammar Errors
- Unfinished
- Other Problem
COMMENTS
Click 'X' to report any negative comments. Thanks!