


Sistemul solar este un ansamblu component al Galaxiei Calea Lactee, fiind alcătuit din Soare, planete, sateliţi naturali, comete, asteroizi, meteori, praf, gaze şi materie interplanetară. Mai general, o stea împreună cu alte obiecte cereşti ce gravitează în jurul său se numeşte sistem stelar, termenul „solar” referindu-se strict la steaua numită „Soare”
Soarele reprezintă 99,86% din masa totală a Sistemului Solar.
Temperatura pe care o regăsim în centrul Pământului este aproape la fel de mare ca cea de pe Soare.
O treime din populația rusă crede că Soarele se învârte în jurul Pământului.
Durează aproximativ 8 minute pentru ca lumina Soarelui să ajungă pe Pământ.
Temperatura Soarelui poate ajunge la 15 milioane de grade Celsius.În principal, Soarele este format din hidrogen (74%) și heliu (24%).
Astronomii consideră că Soarele a apărut în urmă cu aproximativ 4.59 miliarde de ani.
La fiecare miliard de ani, Soarele devine cu 10% tot mai puternic. Asta înseamnă că, peste un miliard de ani de acum înainte, căldura Soarelui va evapora apa de pe Terra iar viața va dispărea.
1. Mercur este planeta cea mai apropiata de Soare si cea mai mica din Sistemul Solar (de 18 ori mai mica decat Pamantul);
2. Mercur are un diametru de 4.879 de km, de aproape 2.5 ori mai mic decat cel al Pamantul.
3. Mercur are o atmosfera aproape inexistenta in care se gasesc sodiu si potasiu si cantitati infime de oxigen, argon, heliu, azot, dioxid de carbon si hidrogen;
4. Mercur executa o rotatie completa in jurul Soarelui in 88 de zile, deplasandu-se pe orbita cu o viteza de aproximativ 50 km/s, fiind cea mai rapida planeta din Sistemul Solar;
5. Chiar daca se roteste o data la 59 de zile, o zi pe Mercur dureaza 176 de zile;
6. La suprafata planetei Mercur, temperaturile sunt cuprinse intre -173 si 427 de grade Celsius, temperatura medie fiind de 179 de grade Celsius.
1. Venus este a doua planeta de la Soare (108 milioane de km distanta) si al doilea cel mai luminos corp ceresc din timpul noptii, dupa Luna;
2. Aceasta planeta a fost denumita dupa zeita romana a dragostei si frumusetii, Venus;
3. Venus are o masa de 4,8685 x 1024 kg (81.5% din masa Pamantului) si un diametru la Ecuator de 12.104 km (diferenta de 638 km fata de cel al Pamantului); de multe ori Venus este considerata planeta-sora a Pamantului, datorita marimii si masei asemanatoare;
4. O zi pe Venus dureaza mai mult decat un an; miscarea de revolutie in jurul Soarelui dureaza 225 de zile, in timp ce o rotatie completa pe orbita proprie dureaza 243 de zile;
5. Venus este cea mai fierbinte planeta din Sistemul Solar, cu temperaturi ce ajung pana la 480 de grade Celsius;
Un singur fulger poate incalzi aerul cu 30.000 de grade Celsius.
In fiecare zi, aproximativ 100 de tone de material interplanetar, de cele mai multe ori sub forma de praf, cade pe suprafata Pamantului. Particulele provin, in special, de la comete.
Aproximativ 1,5 trilioane de litri de apa se folosesc zilnic in lume
Odata la fiecare 200.000 – 300.000 de ani, Pamantul isi schimba polii magnetici, iar procesul dureaza cateva mii de ani. Cu toate acestea, ultima inversare a avut loc in urma cu peste 400.000 de ani.
Apropo de durata zilei, aceasta nu are 24 de ore, ci 23 de ore, 56 de minute si 4 secunde. Este vorba de ziua siderala, adica timpul necesar unei rotatii complete a Pamantului in jurul axei sale, fata de stele sau fata de un reper inertial.
Marte este a patra planeta de la Soare; este denumita si Planeta Rosiei datorita solurilor sale rosiatice, bogate in oxid de fier;
Marte are aproximativ 10% din greutatea Pamantului si o circumferinta ecuatoriala de 21.344 km, aproximativ 53% din cea a Pamantului (40.075 km);
Denumirea planetei vine de la sangerosul zeu roman al razboiului, Marte;
Marte are doi sateliti naturali, Phobos si Deimos; acestia sunt blocuri stancoase de forma neregulata, cel mai probabil fiind asteroizi;
Marte executa o rotatie completa pe orbita proprie intr-un timp asemanator Pamantului, 24.6 ore, insa o rotatie completa in jurul soarelui (un an) dureaza 687 de zile;
Fiind mai departe de Soare decat Pamantul, temperaturile pe Marte sunt mai scazute; acestea se incadreaza intre -153 de grade, la poli, si 20 de grade, la ecuator;
Pentru ca are o inclinatie axiala foarte apropiata de cea a Pamantului (25.19 Marte, 26.27 Pamant), Marte are anotimpuri, la fel ca planeta noastra;
- Full access to our public library
- Save favorite books
- Interact with authors



Sistemul solar este un ansamblu component al Galaxiei Calea Lactee, fiind alcătuit din Soare, planete, sateliţi naturali, comete, asteroizi, meteori, praf, gaze şi materie interplanetară. Mai general, o stea împreună cu alte obiecte cereşti ce gravitează în jurul său se numeşte sistem stelar, termenul „solar” referindu-se strict la steaua numită „Soare”
Soarele reprezintă 99,86% din masa totală a Sistemului Solar.
Temperatura pe care o regăsim în centrul Pământului este aproape la fel de mare ca cea de pe Soare.
O treime din populația rusă crede că Soarele se învârte în jurul Pământului.
Durează aproximativ 8 minute pentru ca lumina Soarelui să ajungă pe Pământ.
Temperatura Soarelui poate ajunge la 15 milioane de grade Celsius.În principal, Soarele este format din hidrogen (74%) și heliu (24%).
Astronomii consideră că Soarele a apărut în urmă cu aproximativ 4.59 miliarde de ani.
La fiecare miliard de ani, Soarele devine cu 10% tot mai puternic. Asta înseamnă că, peste un miliard de ani de acum înainte, căldura Soarelui va evapora apa de pe Terra iar viața va dispărea.
1. Mercur este planeta cea mai apropiata de Soare si cea mai mica din Sistemul Solar (de 18 ori mai mica decat Pamantul);
2. Mercur are un diametru de 4.879 de km, de aproape 2.5 ori mai mic decat cel al Pamantul.
3. Mercur are o atmosfera aproape inexistenta in care se gasesc sodiu si potasiu si cantitati infime de oxigen, argon, heliu, azot, dioxid de carbon si hidrogen;
4. Mercur executa o rotatie completa in jurul Soarelui in 88 de zile, deplasandu-se pe orbita cu o viteza de aproximativ 50 km/s, fiind cea mai rapida planeta din Sistemul Solar;
5. Chiar daca se roteste o data la 59 de zile, o zi pe Mercur dureaza 176 de zile;
6. La suprafata planetei Mercur, temperaturile sunt cuprinse intre -173 si 427 de grade Celsius, temperatura medie fiind de 179 de grade Celsius.
- < BEGINNING
- END >
-
DOWNLOAD
-
LIKE(1)
-
COMMENT()
-
SHARE
-
SAVE
-
BUY THIS BOOK
(from $2.99+) -
BUY THIS BOOK
(from $2.99+) - DOWNLOAD
- LIKE (1)
- COMMENT ()
- SHARE
- SAVE
- Report
-
BUY
-
LIKE(1)
-
COMMENT()
-
SHARE
- Excessive Violence
- Harassment
- Offensive Pictures
- Spelling & Grammar Errors
- Unfinished
- Other Problem
COMMENTS
Click 'X' to report any negative comments. Thanks!