De unde pleacă?

   Bunica mea, Lidia Damșescu, a plecat din Basarabia, locul unde s-a născut și a petrecut primii ani din viață, în România, împreună cu familia. Prima dată au părăsit țara în 1944 când Basarabia devenise teritoriu al rușilor. În 1941, România cu ajutorul Germaniei a obținut Basarbia, astfel că s-au întors înapoi. Dar în 1944 când bunica mea avea 7 ani doar, au fost nevoiți să revină în România.

De ce pleacă?

    Familia Duca, printre care și părinții bunicii mele, era cea mai înstărită familie din comuna Lozova, lângă Chișinău. În 1944, locul respectiv era în apropierea frontierei și sovieticii urmau să pună stăpânire pe zonă, iar aceștia fiind comuniști doreau să obțină averea familiilor bogate și să le omoare membrii. Românii din Basarabia cu avere care se aflau în zonele deja cucerite au fost omorâți deși erau dispuși să lase tot ce aveau în mâna guvernului comunist.

Cu ce pleacă?

    Familia Duca a părăsit Basarabia definitiv în anul 1944 când sovieticii intrau și cădeau bombe pe lângă ei, distrugând case și luând numeroase vieți. O parte din drum au mers cu căruța, iar odată ajunși în gară, au continuat cu trenul. La scurt timp după plecare, sovieticii au făcut din casa unde a copilărit bunica mea sediul colhozului. În timpul călătoriei, trenul a rămas blocat 12 ore pentru că românii s-au retras și teritoriul rămăsese al nimănui. Sovieticii au intrat și au început să pună întrebări pasagerilor. 

Străbunica mea, Ducan Ana, era rusoaică, iar străbunicul meu, Ducan Constantin, era român. Aceasta i-a ținut de vorbă, astfel că au scăpat de interogatoriu. În caz contrar, erau șanse mari să se afle că erau o familie înstărită și să fie luați prizonieri și executați pentru că au încercat să fugă. Trenul a pornit și drumul a continuat.

Ce bagaj își iau?

    Au reușit să își ia câteva provizii doar(mâncare și haine)deoarce sovieticii erau aproape și viața le-ar fi fost pusă în pericol dacă rămâneau să adune mai mult.

Unde vor să ajungă?

    Când au plecat prima dată în 1940, s-au dus în Buzău, comuna Viperești. Acolo au stat la un unchi al bunicii mele, fratele tatălui acesteia. A 2-a oară, odată ajunși în țară, au fost deportați în Oltenia, la Drăgășani, unde părinții ei au trăit până la final.

Cum își găsesc cazare/loc de muncă? 

    Tatăl bunicii mele, fiind român, avea proprietăți pe teritoriu, astfel că nu le-a fost dificil să găsească un loc în care să se stabilească. Au beneficiat de ajutor și din partea rudelor care trăiau în țară la vremea respectivă. Tot cu ajutorul unor relații, acesta a început să lucreze la scurt timp după ce au ajuns.

Cum sunt priviți de autohtoni?

   La vremea respectivă, multe familii s-au refugiat din Basarabia în România și erau considerați tot români, astfel că nu erau priviți foarte diferit comparativ cu ceilalți.

Cu ce probleme se confruntă?

    Bunica mea a plecat la Brașov pentru a face liceul, oraș unde a rămas până în prezent. A făcut o școală tehnică deoarece era singura cu internat. Nu avea destui bani pentru chirie din moment ce familia acesteia și-a lăsat averea în urmă, ajungând de la familie înstărită să lupte pentru supraviețuire. Stătea cu 12-20 de fete în cameră și când avea mai mulți bani strânși ieșea la o prăjitură cu colegele. De altfel, nu putea să achiziționeze noi haine sau ciocolată(ex: Tomblerone)pe care și-o permiteau doar bogații. A devenit inginer. Așa trăiau majoritatea românilor în acea perioadă, erau reunoscători să se trezească în viață și să aibă ce  pune pe masă.