Magazinele de mâncare erau aproape goale, hainele erau de calitate foarte proastă, iar ciorapii Adesgo trebuiau duși foarte des la remaiat.

Iată, pe scurt, cum era o zi din viața românilor, în vremea comunismului.

  Teoretic, în comunism toate bunurile aparțin societății ca întreg, și toți membrii acesteia se bucură de același statut social și economic. Probabil cel mai cunoscut principiu al unei societăți comuniste ideale este: „De la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi”. , sintagmă preluată (aproape literal) din Noul Testament. Comunismul ideal, sau teoretic, are astfel o istorie străveche: după ce a fost propus în Republica lui Platon, el a fost adoptat de apostolii creștinismului, ei întemeind o societate comunistă, printre primii creștini din Palestina antică. Această idee le-a fost dată de Isus. De exemplu, în creștinismul primitiv, Anania și Safira au fost pedepsiți cu moartea pentru că nu și-au dat toată averea colectivului. Filozofia Sfântului Ioan Gură de Aur avea și ea conotații egalitariste similare, Gură de Aur considerând că toate bunurile lumești trebuie egal împărțite între creștini.

În primii ani de dominație comunistă resursele României au fost exploatate de sovietici prin intermediul companiilor mixte româno-sovietice SovRom, înființate după încheierea conflagrației mondiale pentru a gestiona plata uriașei datorii de război către URSS, stabilită prin Tratatul de Pace de la Paris la suma deloc neglijabilă de 300.000.000 dolari (la valoarea din 1938, echivalentul a cca. 5 miliarde de dolari la valoarea din 2014). 

  Sunt mulți nostalgici după vremea comunismului. Pe unii îi vedeți la mormântul Ceaușeștilor în fiecare an. Ei spun că în timpul comunismului era bine: aveau un loc de muncă, aveau un salariu ”cât de cât”, se contruiau fabrici și uzine, aveau locuințe.

  In anii comunismului, s-au inventat expresii pe care acum nu le mai folosim: ”Să se dea câte un kilogram, să ajungă la toți!” ”A venit apa caldă!” ”Avansați mai în față”  ”Las și eu rând aici”Însă, pare că au uitat cozile la pâine, cu rația în fiecare zi, la lapte, unt, zahăr, carne. Oamenii se trezeau în toiul nopții și își lăsau sacoșile la rând. ”Ce se dă?” ”Nu știm încă.” Bananele, ciocolata, cafeaua, portocalele, țigările Kent erau obținute doar ”pe sub mână”.

  Transportul în comun era un calvar. Muncitorii mergeau la serviciu agățați de tampoanele tramvaielor sau pe scara autobuzelor.