PRINȚUL CEL URÂT ȘI ÎMPĂRĂTEASA CERULUI

 Poveste portugheză

    A fost odată un rege care avea trei feciori. Cel mare și cel mijlociu erau frumoși ca soarele de pe cer însă mezinul era urât. Din această cauză, feciorul cel mare și mijlociul avură dascăli aleși pe sprânceană și se bucurară de dragostea nemărginită a tatălui lor, în vreme ce pe mezin, regele îl trimise să se îngrijească de cai, punându-l să doarmă în grajd.

    Într-o zi, se duse vestea că un balaur ar fi răpit-o pe Împărăteasa Cerului și ar fi dus-o hăt departe, dincolo de marea cea mare…

    Toți oamenii erau înspăimântați, căci în lipsa Împărătesei Cerului, soarele și luna nu mai aveau să răsară și nici stelele nu mai aveau să lucească pe bolta cerească.

    Când vestea aceasta cumplită ajunse la urechile feciorului cel mare al regelui, el se duse numaidecât la tatăl său, spunându-i:

    Plecă feciorul cel mare al regelui, trecu marea cea mare și porni la drum călare, dar niciunuia dintre oamenii care îi dădeau binețe nu îi răspundea, căci era tare îngâmfat.

     Merse el cale de trei zile și trei nopți, și ajunse în cele din urmă la palatul balaurului, care era păzit de animale care mai de care mai fioroase. Cum îl văzură că vine, se năpustiră toate asupra sa, și feciorul cel mare abia scăpă cu fuga și se întoarse rușinat acasă.

 Nu trecu mult, și feciorul cel mijlociu al regelui, se duse la tatăl său spunând:

    Plecă și feciorul cel mijlociu al regelui, trecu marea cea mare și porni la drum călare, dar niciunuia dintre oamenii care îi dădeau binețe nu îi răspundea, căci și el era tare îngâmfat.

    Merse cale de trei zile și trei nopți și ajunse în cele din urmă la palatul balaurului. Cum îl văzură, necuvântătoarele care păzeau palatul se năpustiră asupra sa și feciorul cel mijlociu al împăratului se întoarse acasă apăsat de rușine.

    Feciorul cel mic al regelui, aflând și el de nenorocirea ce îi pândea pe oameni, se duse la tatăl său și îl rugă:

     - Tată, vreau să plec dincolo de marea cea mare, în căutarea Împărătesei Cerului!

 Auzind asta, regele se făcu foc și izbucni:

Mezinul lăsă capul în jos, dar nu renunță la gândul de a trece dincolo de marea cea mare. Așa că se rugă de niște pescari să-i împrumute o barcă. Aceștia se milostiviră de el și-i făcură pe plac. Iată, însă, că tocmai atunci se stârni o furtună nemaivăzută.  Feciorul cel mic al regelui crezu că apele îl vor înghiți și spuse încet: